ȚARĂ, ȚARĂ

VREM MARATONIȘTI!

31 august – 1 septembrie 2019

MTB Cross Country 33 km

Diferenţa de nivel: +930 m
Timp limită de concurs: 4 ore

Proba MTB din Ținutul Maratonului este un maraton tipic de MTB Cross Country care îţi va pune forţa și aptitudinile la încercare pe cărările și pădurile din împrejurimile capitalei Râmnicu Vâlcea.

PREȚ SPECIAL PÂNĂ PE 31 IULIE DOAR 85 lei

După 1 august, prețul final va fi de 100 lei

Startul cursei va fi în zona Parcului Zăvoi, Râmnicu Vâlcea. În ceea ce privește diferența de nivel, la cursa scurtă de 33 km avem o creștere de altitudine de aproximativ +930 m.

După aproximativ 1,2 km de șosea se face dreapta pe un drum betonat, din acel punct începând un urcuș pieptiș de câteva sute de metri. Traseul, care prezintă urcări și coborâri prin păduri și pășuni, este abordabil fără probleme, cu puține zone abrupte. În prima porțiune vor exista câteva urcări mai accentuate și câteva segmente de posibil push-bike. În 10-15 minute vei trece însă peste acest tronson și te vei bucura de frumoasele peisaje de pe dealul Capela.

Întrucât vei întâlni multe intersecții, fii atent la indicatoare și la asistenții de drum pentru o cursă frumoasă, în siguranță și fără obstacole.

Finish-ul este în același loc ca și startul, în Parcul Zăvoi.

Timp limită de concurs: 33 km – 4 ore

După acest interval, traseul se închide, asistenții ies de pe traseu și marcajele se curăță. De asemenea, este oprit sistemul electronic de cronometraj.

Taxele pentru obținerea vizei pentru Ținutul Maratonului (de participare pentru probele din cadrul competiției) sunt diferite în funcție de perioada în care se realizează înscrierea. Taxele sunt exprimate în lei.

*Taxele COMBO nu includ și proba de maraton de 42km. Pentru detalii vă rugam consultați Regulamentul.