Cu multă energie pentru bine și cu dorința de a promova mișcarea și viața sănătoasă, RC Europe este partenerul de nădejde al evenimentul Maratonul Olteniei. Grupul ceh RC Europe este prezent în România încă din 2005, ca un important dezvoltator imobiliar și un partener strategic pentru companii de renume din industria de retail și energie.Jucând pe o piață imobiliară din ce în ce mai dinamică, RC Europe a dezvoltat până în prezent magazine pentru rețele de retail precum Penny Market, Kaufland sau Lidl, cât și spații de birouri în importante orașe din țară. În anul 2017 grupul a implementat conceptul propriu de galerii de retail în vecinătatea supermarketurilor sub denumirea NEST, iar pasul important care va urma este construirea unui ansamblu impresionant de birouri în București, precum și dezvoltarea proiectelor rezidențiale.Grupul deține la nivel internațional un portofoliu diversificat de spații de retail, de birouri și apartamente în Cehia, România, Serbia, și Croația.
Anul acesta, Ținutul Maratonului din Râmnicu Vâlcea se va transforma în Ținutul Învingătorilor, în cadrul unui eveniment în care vom sărbători plăcerea de a face mișcare în aer liber și fapte bune prin donații.
Cum s-ar traduce în filosofia RC Europe conceptul “învingătorului“?
Andrei Rați: Avem plăcerea de a participa și anul acesta la Maratonul Olteniei, oportunitatea perfecta de a face parte, în continuare, dintr-o comunitate sănătoasă și activă, dar în condiții de siguranță. În esenţă, toţi învingătorii împărtăşesc pasiunea de a reuşi şi se înscriu în acelaşi proces de progres, aderând la aceeaşi logică a reuşitei, bazându-se pe aceeaşi dinamică, urmărind propria excelenţă şi fiind animaţi de aceeaşi aspiraţie: optimizarea propriilor performanţe.
Cum definiți parteneriatul cu Maratonul Olteniei?
Andrei Rați: Pentru a șaptea oară consecutiv alături de Grupul CEZ din România susținem oamenii activi și suntem mândri că putem ajuta, indiferent de situație. Suntem fericiți să fim alături de o echipă cu creativitate și să continuăm implicarea în cauzele sociale.
Cum vi se pare conceptul acestui eveniment, prin care încurajăm practicarea sporturilor în aer liber, și în paralel, scopul Maratonului Olteniei care este unul caritabil prin donarea sumelor strânse din taxele de participare și dublate de CEZ România?
Andrei Rați: Maratonul Olteniei este un simbol pentru a fi împreună, implicați în comunitate, cu bucurie pentru mișcare, viață sănătoasă și în același timp arătam că împreună continuăm un important eveniment caritabil, în beneficiul celor care au nevoie de implicarea și participarea noastră. Pentru angajații noștri, care au participat la eveniment, a fost de fiecare dată o experiență unică și suntem bucuroși că am putut susține cauzele sociale în acest fel.
Care ar fi mesajul dvs. de încurajare pentru toți participanții la Maratonul Olteniei de anul acesta?
Andrei Rați: Maratonul încurajează participanții să aibă obiceiuri mai sănătoase, dar le ofera și oportunitatea de a face o faptă bună! Succes tuturor participanților de la ediția din 2021.