Masuri COVID-19

Descarcă aplicația

Maratonul Olteniei 2022 – MĂSURI SPECIALE DE PROTECȚIE SANITARĂ ȘI PREVENIREA INFECȚIILOR 

Măsurile detaliate mai jos sunt menite să protejeze persoanele implicate, participanți, susținători, voluntari și organizatori, sponsori și parteneri.  Ele pot fi actualizate pentru a respecta legislatia in vigoare privind protejarea sanatatii si prevenirea infectiilor in contextul desfasurarii evenimentelor sportive.

Toți participanții la evenimentul fizic vor trebui să respecte măsurile detaliate pentru siguranță sanitară.

Alte măsuri vor putea fi comunicate în funcție de indicațiile autorităților competente pe pagina de Facebook și pe pagina de internet ale competiției; prin înscriere, alergătorii își dau consimțământul față de acestea;

Nerespectarea măsurilor poate atrage descalificarea alergatorului.

MĂSURI ÎNAINTE DE EVENIMENT

Participanții trebuie să treacă prin perioada de antrenament necesară pentru acomodarea lor la regimul de efort şi pentru prevenirea accidentelor grave în timpul competiției.

AUTOEVALUARE SIMPTOME:

Participanții la eveniment, personalul evenimentului și orice altă persoană implicată în eveniment trebuie să-și efectueze propria autoevaluare înainte de a ajunge la locul evenimentului pentru următoarele semne, noi sau agravante, simptome ale unei posibile infecții cu COVID-19:

  • cele mai comune semne: febra, dificultate in respiratie (creşterea frecvenței respiratorii), tuse, durere în gat, stare de oboseala, dureri musculare etc.;
  • rare: dureri de cap, greață, diaree.

Dacă o persoană prezintă unul sau mai multe dintre simptome caracteristice Covid-19 sau care l-a/le-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare şi să nu părăsească locuinţa pentru a veni la eveniment. Participarea în acest caz la eveniment este interzisă.

MĂSURI CU CARACTER GENERAL

Pe tot timpul desfășurării evenimentului toate persoanele trebuie să îşi monitorizeze permanent starea de sănătate şi să respecte cu stricteţe măsurile de bază pentru protejarea sănătăţii, cum ar fi:

  • spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde sau folosirea unui dezinfectant pentru maini avizat/autorizat;
  • acoperirea gurii şi nasului în caz de tuse sau stranut cu plica cotului sau cu o batista de hartie şi aruncarea imediată a batistei urmată de igienizarea mainilor;
  • evitarea atingerii feței, ochilor, gurii, nasului cu mainile neigienizate;

În cazul în care un participant observă la el sau la un alt participat simptome specifice COVID19, el trebuie să se adreseze imediat personalului medical prezent la eveniment.

MĂSURI DE IGIENĂ ÎMPOTRIVA RĂSPÂNDIRII COVID-19

În cadrul evenimentului, vor exista dispensere cu dezinfectant pentru igienizarea mâinilor.

Le recomandăm participanților și voluntarilor să le folosească cu încredere și să aibă în vedere igienizarea mâinilor cât mai frecvent.

Toți participanții la eveniment trebui să respecte următoarele măsuri de igienă și prevenție:

  • spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, timp de 20 de secunde, sau folosirea unui dezinfectant pentru mâini avizat/autorizat;
  • acoperirea gurii şi nasului în caz de tuse sau strănut, cu plica cotului sau cu o batistă de hârtie şi aruncarea imediată a batistei, în coșurile de gunoi, urmată de igienizarea mâinilor;
  • evitarea atingerii feței, ochilor, gurii, nasului, cu mâinile neigienizate;
  • folosirea exclusivă pentru dezinfecție a produselor biocide avizate/autorizate;
  • curățarea şi dezinfectarea riguroasă a tuturor materialelor şi echipamentelor sportive după fiecare utilizare.

MĂSURI ÎN TIMPUL EVENIMENTULUI

STARTUL

În zona startului concurenții sunt încurajați sa păstreze o distanță adecvată între ei.

PUNCTELE DE ALIMENTARE

Pentru lichide va fi obligatoriu ca participanții să-și aducă propriul recipient, la punctele de suport putând să se alimenteze din bidoane mai mari, cu ajutorul voluntarilor. Vă rugăm să luați serios în considerare acest aspect, nu vor exista pahare de unică folosință.

FESTIVITATE DE PREMIERE

Festivitatea de premiere se va desfășura fizic doar dacă este permisă de reglementările în vigoare la data evenimentului și se poate desfășura în siguranță.

MĂSURI DUPĂ EVENIMENT

Toți participanții la eveniment, fie concurenți, organizatori, voluntari, sponsori sau parteneri, trebuie să urmeze o procedură de autoevaluare după eveniment. Persoanele care prezintă sau vor prezenta simptomatologie COVID-19, trebuie să anunțe autoritățile sanitare competente.

PROCEDURI ÎN EVENTUALITATEA DEPISTĂRII UNUI CAZ SUSPECT DE CORONAVIRUS

Se va amenaja un spațiu de izolare pentru cel puțin o persoana cu simptomatologie CORONAVIRUS, care sa fie bine ventilata, să nu comunice cu alte incinte sau spații definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente la competitie orice persoana care prezinta simptome pana la un consult de specialitate/testare/evacuare.

Se anunța imediat eventualul caz suspect către personalul medical aflat la locul competiției şi se informeaza obligatoriu directia de sanatate publica locala si serviciul de urgente 112. Aceasta încăpere este folosită doar pentru o astfel de situație.