Pentru cei care aleg mereu să continue.
Chiar și când doare. Chiar și când pare că nu mai e nimic de dat.
Pentru cei cu picioare zgâriate.
Pentru cei care se trezesc înaintea soarelui, care nu așteaptă aplauze, dar le merită din plin.
Cei care ajung la linia de sosire în liniște. Fără spectacol. Cu inima plină.
Sunt cei cu genunchii plini de praf și cu gânduri care spun „gata” — dar care rămân în cursă.
Pentru că știu că uneori, puterea nu înseamnă să strigi, ci doar să nu te oprești.
Îi recunoști. Poate e colegul tău. Poate e cineva din familie. Poate ești chiar tu.
Dacă ai simțit vreodată că totul te împinge să renunți, dar ai făcut încă un pas… atunci știi.
Sunt cei care se înscriu pentru prima dată, fără să știe ce îi așteaptă.
Cei care aleargă/se antrenează între două ședințe, între două griji, între două vieți.
Cei care n-au timp, dar își fac timp.
Puterea lor se vede în fiecare decizie. În „mă duc”. În „încă un pas”.
În fiecare moment în care aleg să fie acolo.
Pentru ei, maratonul nu e doar o cursă. E o alegere. Repetată.
Puterea e a celor care continuă.
Nu pentru că e ușor. Ci pentru că e scopul lor.