Maratonul Olteniei

Un eveniment sportiv de
Alergare, MTB și Hyathlon Sprint

susținut de Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo

29-30 AUGUST 2026

Râmnicu Vâlcea

Să fii sportiv de gașcă înseamnă să știi că motivația circulă în grup și să fii acolo când își începe circuitul. Înseamnă să știi că cele mai frumoase conexiuni prind contur când împărtășești cu alții aceeași misiune. Înseamnă să fii cu energia sus și la antrenament, și la ieșirea care-i urmează.

Prieteni vechi sau noi, luați de acasă sau de pe traseu, să-i ai cu tine la greul din cursă și la binele de după e cea mai tare victorie.
Oboseala întârzie când discuția curge umăr la umăr, motivația crește când îți sincronizezi pedalele cu cei de lângă tine, „încă o serie” nu mai e doar o vorbă în vânt când vine de la cei doi prieteni cu care împarți antrenamentul. Să aștepți cu nerăbdare cafeaua de după alergat, să rămâi la o vorbă de ore întregi după tura cu bicicleta, să îi strângi pe toți la un HIIT de dimineață sunt dovezi că ești în gașca potrivită.

Pentru că sportul nu înseamnă doar kilometri alergați, calorii arse sau pace-ul perfect pe ecranul unui ceas. Înseamnă oameni care țin același ritm către o destinație comună: bucuria de a fi împreună. Iar adevăratul „personal best” e să ai gașca cu tine: sunt cei pe care nu-i lași în urmă, cu care sărbătorești fiecare moment de glorie, în care ai mereu încredere.

La Maratonul Olteniei vii pentru sport, dar rămâi pentru gașcă.

Ediția a XIV-a a Maratonului Olteniei are loc pe 29-30 august 2026, în Parcul Zăvoi, Râmnicu Vâlcea.

Ca în fiecare an, Distribuție Oltenia dublează taxele de înscriere și le donează unei cauze sociale din comunitatea locală.

#MO2025 video manifest

jurăminte pentru
Pământ
0
ore întoarse pentru
Natură
0

află mai multe despre

𝐂𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐨𝐟 𝐄𝐱𝐜𝐞𝐥𝐥𝐞𝐧𝐜𝐞

SABRE Awards EMEA 2024: categoria AI/Virtual Reality/ Augmented Reality/ Immersive Technology pentru campania Întoarce timp pentru natură.

IAB Mixx Awards 2025

Categoria sustenabilitate