#10anideMOtivație și fapte bune la Maratonul Olteniei – cauze sociale

#10anideMOtivație și fapte bune la Maratonul Olteniei

#10anideMOtivație și fapte bune la Maratonul Olteniei

Un deceniu. Atât a trecut de când Maratonul Olteniei îmbină motivația și plăcerea pentru practicarea sportului cu grija pentru comunitatea locală.

Cu peste 115 000 euro donați comunității în primele 9 ediții #MO, CEZ România le propune iubitorilor de sport, la an aniversar, să ducă mai departe misiunea celor 3 cauze sociale.

Concurenții MOtivați, Antrenați, Implicați pot dărui #energiepentrubine Fundației Renașterea prin asigurarea de teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități mobile de diagnostic, pot soluționa alertele Narada prin proiectul educațional HartaEdu.ro și pot sprijini Asociația Viitor Plus care și-a propus instalarea de panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producătorii locali din Oltenia.

Înainte de a alege ce faptă bună vă doriți să faceți, vă invităm să cunoașteți îndeaproape cele 3 cauze:

  • Fundația Renașterea pune sănătatea femeilor din mediul rural în echilibru cu posibilitățile de acces la servicii medicale de calitate care există deja în mediul urban, cu scopul de a le aminti acestora să nu-și lase propria sănătate pe ultimul loc în lista lor de priorități.

MOtivația: De peste 20 de ani, misiunea Fundației Renașterea este de a oferi femeilor vulnerabile din punct de vedere geografic, social, cultural și economic mai mult decât informații utile, oferindu-le și posibitatea efectuării de investigații medicale gratuite în cadrul Unității Mobile de Diagnostic pentru prevenirea cancerului de col uterin. Se recomandă ca testul Babeș-Papanicolau să fie repetat anual de orice femeie care și-a început viața sexuală. Recoltarea în vederea testării este minim invazivă.

Este foarte important ca un număr cât mai mare de femei să conștientizeze importanța prevenției, dar și a diagnosticării precoce – care poate reprezenta șansa la viață.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Parteneriatul cu Maratonul Olteniei oferă o șansă imensă femeilor vulnerabile din județul Vâlcea și ne ajută să contribuim la scăderea incidentelor nefaste la nivel național. Ajută și tu Unitatea Mobilă de Diagnostic să pornească în Călătoria Binelui pentru a salva vieți!

  • Prin programul HartaEdu.ro, misiunea organizației Narada a fost încă de la început aceea de a avea o intervenție benefică în educație prin dezvoltarea de inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului și să le ofere copiilor din România un nivel ridicat de educație.

Acțiunile Narada sunt realizate prin intermediul platformei HartaEdu.ro, lansată în toamna anului 2021 și destinată școlilor din comunitățile vulnerabile.

MOtivația: Altfel spus, Narada își propune să ajute unități de învățământ din zone defavorizate să poată deveni autonome, fără intervenția statului sau al autorităților locale.

Până în prezent au fost soluționate, cu sprijin din comunitate și donații de peste 2.155.657 de lei, 148 de alerte educaționale, iar 14.074 elevi au fost ajutați, prin intermediul platformei.

Acestea nu ar fi fost posibile fără susținerea partenerilor din mediul de business, iar colaborarea cu CEZ România, partener unic pentru regiunea Oltenia, reprezintă un ajutor neprețuit pentru rezolvarea alertelor din această zonă.

De ce are Narada nevoie de susținere continuă?

  • 43% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.
  • 1/3 din aceste clădiri au fost construite înainte de anul 1963.
  • Peste 1/4 din școlile din România, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire.
  • În ultimii 10 ani, cel puțin 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi, la ore.

Ce nevoi educaționale sunt în județul Vâlcea?

În momentul de față, în județul Vâlcea există peste 50 de alerte educaționale prin care se caută ajutor, dintr-un total de peste 400 unități de învățământ din județ. Nevoile pornesc de la instrumente de tehnologie (imprimante, laptopuri, tablete etc.), la nevoi de infrastructură, amenajarea unor spații de joacă în curtea școlii, renovarea și dotarea bibliotecilor cu mobilier modern etc. 

„Ne bucură și ne entuziasmează în același timp să fim parteneri cu CEZ în Călătoria Binelui la Maratonul Olteniei. Cei 10 ani de fapte bune ai Maratonului Olteniei ne motivează să continuăm cu misiunea noastră de a moderniza sistemul educațional din România. Unirea forțelor și puterea celor mulți produce schimbare în bine și impact. Suntem recunoscători și mulțumim CEZ România pentru că este un exemplu extraordinar de inspirație și implicare în comunitate”, menționează Raluca Jianu, CEO al Organizaţiei Narada.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Felicitări tuturor participanților și voluntarilor care se implică în această competiție! Sportul practicat pentru cauze sociale înnobilează efortul, sudoarea și dedicarea. Eforturile celor care se implică vor fi pe deplin răsplătite. Până la finalul acestui an, Narada și CEZ au în plan soluționarea mai multor alerte din Oltenia și sperăm și pe viitor să facem o echipă extraordinară împreună pentru copii și pentru accesul liber la educație, neîngrădit de probleme și lipsuri.

  • Asociația Viitor Plus

În acest an, Viitor Plus își propune să instaleze panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producătorii locali din Oltenia. Pentru această cauză, vă invităm să alergați pentru noi la Maratonul Olteniei, la Râmnicu Vâlcea!

MOtivația: În contextul schimbărilor climatice, micii fermieri din zona de sud a României au nevoie de ajutor să facă tranziția la energie verde. Asociația Viitor Plus ajută deja două mici afaceri locale să acceseze ușor energia regenerabilă. Cele două familii își produc și comercializează produsele în comunitate, iar prin montarea de panouri fotovoltaice, impactul generat asupra planetei este unul pozitiv în timp ce micile afaceri se pot dezvolta.

Despre criza climatică se vorbește foarte puțin, însă această ne afectează resursele pe termen lung, așa că și soluțiile trebuie să fie gândite și implementate pentru a ne aduce comunități durabile.

Parteneriatul cu CEZ România și Maratonul Olteniei este despre bucuria de a face sport și de sprijini o cauză socială. Avem grijă întâi de noi și, în același timp, facem bine pentru întreaga comunitate, inspirând cât mai mulți oameni.

Dorim să răspândim mesajele noastre din dragoste pentru natură către cât mai mulți iubitori de sport.

Parteneriatul cu Maratonul Olteniei este esențial pentru a face o schimbare în atitudinea noastră, în conștientizarea problemelor cu care ne confruntăm și găsirea soluțiilor la firul ierbii. Ca să putem alerga cu spor trebuie să avem grijă de locurile care ne oferă atâta bogăție.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Cu cât suntem mai mulți, impactul nostru este mai mare. Ține de fiecare dintre noi să alegem să facem bine, ieșind puțin din zona de confort. Exemplul personal este cel care îi inspiră pe cei din jur, colegi, familie și nu în ultimul rând, comunitatea.