Împreună dăruim #energiepentrubine
ADREM asigură Zona de Hidratare la Maratonul Olteniei
ADREM, partener Platinum al Maratonului Olteniei, captează esența companiilor Adrem Engineering, Adrem Invest și Adrem Link și are menirea de a valorifica potențialul tehnologic și creativitatea angajaților în scopul eficienței energetice și dezvoltării sustenabile. De peste 25 de ani, oferă clienților produse, soluții și servicii dedicate domeniului energetic.
Organizatorii Maratonul Olteniei: “Cum se pregătesc angajații companiei dumneavoastră pentru un astfel de eveniment sportiv?”
ADREM: Echipa Adrem se pregătește anul acesta să participe la ambele categorii ale competiției și să parcurgă atât traseele de tip trail run de 10.5 km, 21.5 km și 42 km, cât și proba MTB de 33 km. Pe unii dintre noi ne cunoașteți încă de la prima ediție a Maratonului dar suntem și mulți care vor veni pentru prima oară în Ținut.
Colegii noștri din București aleagă în parcul IOR, Tineretului sau Herăstrău, unii folosesc aplicații pentru monitorizarea activității sportive, în vreme ce alți colegi și-au propus să stea cât mai departe de fast food ori s-au alăturat unui club de nutriție:
„Pentru o începătoare ca mine, prima cursă de 10 km e o provocare care vine la pachet cu emoții și entuziasm. Ziua acum începe mai devreme ca de obicei, iar parcul IOR se bucură și de zâmbetul meu dimineața, printre cele ale seniorilor alergători cu care încerc să țin pasul.” (Marina, concurentă trail run 10.5 km)
„Eu alerg cam de două ori pe săptămână și contorizez tot progresul într-o aplicație numită Strava. (…) În luna mai am intrat într-un club de nutriție care m-a învățat cum să îmi construiesc corect farfuria, furnizându-mi și o așa numită <listă de cumpărături> din care mă inspir.” (Valentina, concurentă trail run 10.5 km)
„Antrenamentul meu pentru proba de 21 km la Maratonul Olteniei este într-un fel atipic. Mă antrenez de trei ori pe săptămână, în jur de 45 de minute, în sistem HIIT cu două kettlebell-uri de opt kg și respectiv 12 kg. Prin acest tip de antrenament urmăresc cum evoluează respirația, rezistența, capacitatea de efort.” (Bogdan, concurent trail run 21.5 km)
„Alerg două, trei zile pe săptămână în parcul Herăstrău timp de o oră, după sfârșitul programului la birou iar în weekend acasă, în Pitești. Am devenit mult mai bine organizat cu mesele principale ale zilei și încerc să stau departe de fastfood.” (Sergiu, concurent trail run 10,5 km)
Sperăm că le-am dat idei bune și celorlalți concurenți și abia așteptăm să ne întâlnim în Ținutul Maratonului!
Elementul cheie pentru o cursă reușită: hidratarea! Ce loc mai mai bun de a face acest lucru dacă nu Zona de Hidratare amplasată la start-finish?