Împreună dăruim #energiepentrubine

Interviu Vatra cu Idei

Și VOI și NOI pentru SĂNĂTATE și COMUNITATE, mesajul Asociației Vatra cu Idei – cauză socială susținută la Maratonul Virtual 20.20

  1. Cum vi se pare ideea de a organiza un maraton online? Dar faptul că un eveniment sporitv își asumă o misiune socială și susține partenerii din mediul ONG?

Un maraton online reprezintă o provocare și sunt de părere că dacă ai o idee în care crezi – orice e posibil. Este cunoscut faptul că sportivii sunt îndrăzneți de felul lor, curajoși, că se încurajează unii pe alții și se mobilizează pentru pasiunea lor comună și mă bucur că acest lucru este realizabil și atunci când discutăm despre susținerea unor cauze sociale. Istoria consemnează des astfel de fapte și evenimente pentru comunități sau proiecte.

  1. Care este legătura pe care o aveți cu comunitatea vâlceană?

Asociația Vatra cu Idei face parte din comunitatea rurală a județului Vâlcea și și-a asumat misiunea de a o sprijini, de a o ajuta săse dezvolte, de a aduce o schimbare în viețile tinerilor de la țară, prin derularea unor proiecte cu caracter educațional şi social, promovând principiile economiei și responsabilității sociale. Voluntarii noștri fac parte din acei oameni tineri care sunt implicați și în alte proiecte din Râmnicu Vâlcea, cărora voluntariatul le-a adus o mulțime de oportunități de învățare. Ei cunosc atât viața de la țară, cât și pe cea de la oraș, și înțeleg mai bine nevoile comunității.

  1. În ce măsură sunteți familiarizați cu impactul evenimentului Maratonul Olteniei la nivel local? Ce părere aveți despre toate inițiativele și realizările pe plan local de până acum (cauzele sociale din anii anteriori)?

În anul 2017, Vatra cu Idei a fost invitată să participe la Maratonul Olteniei, în zona de sosire, cu o mini Alee Terapeutică în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, locul de pornire/sosire al sportivilor. Am trăit atmosfera competiției, bucuria participării, ne-am bucurat pentru susținerea cauzelor sociale din acel ab și am fost martorii unui eveniment frumos.

  1. În ce se va materializa donația/sprijinul de la Maratonului Virtual 20.20 & CEZ România și cine vor fi beneficiarii direcți (ce presupune proiectul, cine sunt beneficiarii, care este impactul în comunitate/ care sunt schimbările în bine etc.)?

Criza sanitară prin care trece omenirea, inclusiv România, a determinat o reconsiderare a spațiului de învățare, recomandările promovând spațiile deschise, preferabil în natură. Prin proiectul pe care îl propunem – „Pădurea care vindecă” ne dorim să amenajăm un spațiu acoperit în pădure (poate fi o șură/foișor/ cort/ spațiu non-formal) pentru desfășurarea  unor activități de învățare precum ”grădinița din pădure”, ateliere de educație silvică, pentru dezvoltarea unei noi atitudini față de pădure, mediu și sănătate, dar și pentru găzduirea unor evenimente cu caracter tradițional („Șezătoare în Vatra lui Bălcescu”, „Hora Iilor”) sau de promovare a zonei Văii Topologului („Aventuri culinare”).

Principalii beneficiari vor fi copiii din grădinițele și școlile gimnaziale pentru cazuri sociale și copii cu autism din comunele Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Galicea, Pietrari, Frâncești și Râmnicu Vâlcea care vor putea avea acces la o terapie mai puțin cunoscută și folosită la noi în țară – terapia silvică, „îmbăiere în pădure”, cu mari beneficii pentru sănătate.

Proiectul îi va ajuta pe copii să fie curajoși, independenți, le va dezvolta încrederea în sine și creativitatea, dar în mod cert va contribui la creșterea dorinței de a petrece mai mult timp în natură, de a cunoaște mai bine ce reprezintă pădurea pentru oameni și cum o pot proteja. Soluția ocrotirii pădurii este să păstram legătura cu ea, iar una dintre cele mai bune căi de a face acest lucru este să le amintim celor mari și celor mici că sănătatea noastră și a comunităților depind de pădure. Iubim natura, însă trebuie să avem și grijă de ea.

  1. Care este relația pe care o aveți cu platforma de fundraising Galantom.ro și cum vă gândiți să-i încurajați pe sporitvi să fie activi pe pagina dedicată proiectului?

Despre Platforma Galantom.ro aveam să aflăm în 2019, prin intermediul Fundației Comunitare Vâlcea, care a finanțat proiectul nostru „Aventuri culinare în Vatra lui Bălcescu”. Cât despre conectarea cu sportivii, sperăm să construim o relație frumoasă cu aceștia prin lansarea invitației de a vizita Vatra cu idei (aflată la 20 de km de Râmnicu Vâlcea), un posibil loc de desfășurare a unor evenimente sportive în pădure, în viitor.

  1. Cum ați descrie colaborările între mediul privat – ONG – public dedicate acestor tipuri de evenimente? Ca de exemplu, parteneriatul dintre CEZ România, Ministerul Tineretului și Sportului, reprezentanții cauzelor sociale.

Este o relație benefică pentru comunitate. Parteneriatele de acest tip încurajează societatea civilă să fie activă, o ajută în derularea de proiecte de mai mare anvergură, o face mai vizibilă. Parteneriatele de acest gen sunt în aceeași măsură benefice pentru toți cei implicați, cu precădere, în ceea ce privește recunoașterea eforturilor de responsabilitate socială.

  1. Cum ar suna un mesaj adresat participanților la Maratonul Virtual 20.20? De ce este important ca aceștia să vă susțină?

Și VOI și NOI pentru SĂNĂTATE și COMUNITATE!