Împreună dăruim #energiepentrubine
Interviu Fundația Alex Tache
Dacă tot ne întrecem, hai s-o facem în fapte bune!, mesajul Fundației Alex Tache – cauză socială susținută la Maratonul Virtual 20.20
- Cum vi se pare ideea de a organiza un maraton online? Dar faptul că un eveniment sporitv își asumă o misiune socială și susține partenerii din mediul ONG?
Ideea de a organiza un maraton online este inedită. Oferă participanților flexibilitatea de a alege când și cum își vor desfășura activitatea sportivă. Mai presus de tot, formatul pune în prim plan siguranța și sănătatea oamenilor, iar în contextul pandemiei cred că un maraton online este cea mai bună opțiune pentru desfășurarea concursului devenit tradiție la Râmnicu Vâlcea. Oamenilor le plac provocările, iar proiectele sociale pot fi asemănate cu o provocare, una de a face fapte bune.
- Care este legătura pe care o aveți cu comunitatea vâlceană?
Comunitatea vâlceană este implicată în Proiectul NEST de la început. Vâlcenii ne susțin în toate activitățile și donează pentru scopul pe care ni l-am propus. La rândul nostru ne place să îi menținem informați și să îi antrenăm în evenimentele originale organizate de noi. „Povestea brazilor cu dar” este unul dintre evenimentele la care comunitatea oamenilor de afaceri și nu numai a răspuns pozitiv invitației noastre. Ne place ideea de a ajuta oamenii doritori de fapte bune să ajungă la beneficiarii importanți pentru ei, așa cum am făcut de Crăciun când am transmis scrisorile copiilor dintr-un centru de plasament unor oameni cu suflet și am jucat rolul lui Moș Crăciun.
- În ce măsură sunteți familiarizați cu impactul evenimentului Maratonul Olteniei la nivel local? Ce părere aveți despre toate inițiativele și realizările pe plan local de până acum (cauzele sociale din anii anteriori)?
Am urmărit cu atenție cauzele sociale alese anual ca beneficiare ale Maratonului Olteniei și am remarcat dublele beneficii oferite. În primul rând, evenimentul încurajează participanții să facă mișcare pentru propria sănătate și apoi le oferă posibilitatea de a se implica în sprijinirea unor nevoi stringente ale societății. Implicarea unui gigant al energiei în astfel de evenimente dă greutate lucrurilor și atrage atenția în cele două direcții propuse: sport și sanătate, alături de responsabilitate socială.
- În ce se va materializa donația/sprijinul de la Maratonului Virtual 20.20 & CEZ România și cine vor fi beneficiarii direcți (ce presupune proiectul, cine sunt beneficiarii, care este impactul în comunitate/ care sunt schimbările în bine etc.)?
Casa de tip familial NEST va fi un sanctuar pentru 12 copii preluați din centre de plasament, din locuri unde copiii nu beneficiază de șansele unei dezvoltări normale și suferă traume adânci. Prin sprijinul oferit de CEZ România proiectului NEST vom putea acoperi cheltuieli legate de finisajele casei (placări, vopisitorie, dotare). Finanțarea va grăbi mutarea copiilor în casă, ne va permite să îi educăm și să le oferim dragostea de care au atâta nevoie.
- Care este relația pe care o aveți cu platforma de fundraising Galantom.ro și cum vă gândiți să-i încurajați pe sporitvi să fie activi pe pagina dedicată proiectului?
Fundația Alex Tache avea deja un cont creat pe Galantom.ro, iar urmăritorii aveau posibilitatea să își doneze sumele strânse cu ocazia zilei de naștere către proiectul nostru. Vom încuraja în continuare oamenii prin exemplul personal să se înscrie și să #alerge #pedaleze #doneze pentru una dintre cauzele #MO 20.20. La sfârșitul zilei rămâi sănătos pentru că faci sport și conștiința îți este împăcată pentru că a făcut o faptă bună.
- Cum ați descrie colaborările între mediul privat – ONG – public dedicate acestor tipuri de evenimente? Ca de exemplu, parteneriatul dintre CEZ România, Ministerul Tineretului și Sportului, reprezentanții cauzelor sociale.
Suntem plăcut surprinși de interesul Ministerului Tineretului și Sportului în evenimente de acest tip pentru că găsim destul de rară implicarea statului în proiecte care promovează mișcarea și/sau cauzele sociale în parteneriat cu mediul privat/ONG. Oricum este de bun augur colaborarea și sperăm ca MTS să se implice mai mult, inclusiv în cunoașterea cauzelor sociale sau antrenarea angajaților în acțiuni de voluntariat.
- Cum ar suna un mesaj adresat participanților de la Maratonul Virtual 20.20? De ce este important ca aceștia să vă susțină?
Credem că toate cauzele sociale sunt la fel de importante și obțin un impact pozitiv în comunitate. Toată lumea trebuie să aibă în vedere în primul rând beneficiile sportului în viața omului, iar dacă prin sport facem și o faptă bună atunci mulțumim și trupul și sufletul.
Mesajul nostru este: Dacă tot ne întrecem, hai s-o facem în fapte bune!