Maratonul Olteniei

Un eveniment sportiv de
Alergare, MTB și Hyathlon Sprint

susținut de Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo

În 2020, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, am continuat să facem sport și fapte bune la Maratonul Virtual 20.20

A 8-a ediție a Maratonului Olteniei a adus un concept diferit Ținutului Maratonului. În mediul virtual, pe trasee ce au acoperit toată țara, dar și zone din străînătate, iubitorii de sport și fapte bune s-au bucurat de probele lor preferate în mai multe “zile de concurs” (perioada 10 – 30 august).

Bicicliștilor și alergătorilor cu ștate vechi în Ținutul Maratonului, li s-au alăturat în 2020 și sportivi cu dizabilități, care au concurat în cadrul unei probe dedicate – cursa în scaune cu rotile.

Toți cetățenii Maratonului Virtual 20.20 se pot mândri că au contribuit cu #energiepentrubine către unul dintre cele 3 proiecte care răspund nevoilor comunității vâlcene:

  • 3 161 euro, suma direcționată către Fundația Alex Tache – proiectul Casa NEST pentru construcția casei de tip familial (dotări, finisaje interioare/exterioare – tencuieli, placări sau montarea instalațiilor termice, sanitare, electrice) pentru 12 copii abandonați;
  • 1 880 euro, suma direcționată către Fundația Regală Margareta a României și Telefonul Vârstnicului, o linie telefonică gratuită, națională, lansată în sprijinul seniorilor;
  • 2 169 euro au fost donați Asociației Vatra cu Idei pentru implementarea proiectului „Pădurea care vindecă” – amenajarea unui spațiu în padure pentru realizarea unor ateliere de educație silvică pentru copiii din gradinițe și școli gimnaziale, din comunele de pe Valea Topologului – Galicea, Milcoiu, Frâncești, Pietrari și municipiul Râmnicu Vâlcea.

* pe lângă sumele mentionate mai sus, surplusul de #energiepentrubine generat de concurenții Maratonului Virtual 20.20 pe platforma www.galatom.ro a fost în valoare de 587 euro (277 euro strânși pentru proiectul Casa Nest, 129 euro pentru Telefonul Vârstnicului și 181 euro pentru inițiativa Pădurea care vindecă).