Interviu Corneliu Bodea, CEO ADREM, pentru Maratonul Olteniei
ADREM este partenerul de cursă lungă al CEZ România în proiectul Maratonul Olteniei. În fiecare an, încă de la prima ediție, ADREM este alături de participanți – MOtivat, Antrenat și Implicat.
Grupul Adrem sprijină tranziția spre energie verde prin oferta sa de soluții și servicii pentru eficiență energetică și consum inteligent, prin intermediul a trei companii – Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – fiecare specializată pe segmentul ei de piață. Peste 1.000 de angajați din 18 județe asigură expertiza și abilitățile necesare pentru planificarea, dezvoltarea și implementarea soluțiilor la cheie, personalizate pe nevoile clienților, oferind servicii la nivelul întregii țări.
1. ADREM este partener principal în proiectul Maratonul Olteniei încă de la prima ediție. Cum a fost experiența celor #10anideMotivație și ce lecții ați învățat din această lungă colaborare?
O să încep cu un sincer La mulți ani, Maratonul Olteniei! La cât mai multe ediții pline de energie, MOtivație și implicare. Cei 10 ani de maraton au însemnat pentru noi consolidarea unui parteneriat de impact prin care am continuat să ne aducem contribuția în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, prin susținerea cauzelor sociale care au nevoie de implicarea noastră, a tuturor.
Această aniversare este cu atât mai importantă cu cât anul acesta împlinim 30 de ani de activitate, dintre care 10 alături de Maratonul Olteniei. În acești ani am dovedit împreună că valori și principii, precum comunicare, solidaritate și consecvență trebuie să fie elementele centrale ale oricărui parteneriat și a susținerii comunităților din care facem parte.
2. Cum au primit angajații ADREM invitația de a participa la cea de a-10-a ediție a Maratonului Olteniei?
Maratonul Olteniei este deja un eveniment cu tradiție pentru colegii din ADREM, iar ei sunt entuziasmați de fiecare dată, motivați și ambițioși să parcurgă cât mai mulți km virtual și fizic. Își propun, astfel, să aducă mica lor contribuție personală cauzelor pentru care participă și să facă parte în mod activ dintr-o schimbare în bine. Îi încurajez de fiecare dată să participe, pentru că nu este vorba doar despre sport, ci și despre noi descoperiri. Experiențe noi, testarea limitelor, dorința de reuși și a face performanță în condiții dificile, ambiția de a duce la capăt un lucru bun început, spiritul de echipă, energia și optimismul, sunt toate niște momente care te ajută în viața de zi cu zi să devii mai puternic și rezilient.
3. Cum vi s-a părut ediția curentă a Maratonului Olteniei?
Observ cu bucurie cum evenimentul evoluează și se adaptează, la fel cum fac și concurenții. Când a izbucnit pandemia de Covid-19, ați dezvoltat conceptul maratonului virtual care a fost o calibrare perfectă la nevoile din acest context și care a atras o nouă categorie de concurenți. Apoi, la această ediție, am văzut deopotrivă cum scade vârsta participanților, dar au fost și câștigători seniori, care ne inspiră și ne arată că se poate. În plus, cauzele sociale pe care le-am sprijinit la această ediție ne-au arătat interesul în creștere pentru sustenabilitate. Este un obiectiv pe care și noi, ADREM, îl împărtășim. A fost o ediție demnă de un deceniu aniversar și în linie cu viitorul.
4. Cum vă imaginați Maratonul Olteniei în următorii 10 ani?
Nu-mi pot imagina decât că acest eveniment, care întruchipează nevoia de schimbare în societate, va continua să ofere o platformă pentru cei care vor să facă parte din ea. Suntem într-un moment de răscruce nu doar pentru industria de energie sau mediul de afaceri, ci și pentru omenire. Următorul deceniu va fi critic pentru atingerea obiectivelor prin care să construim o comunitate mai sănătoasă, în armonie cu mediul înconjurător și care se dezvoltă cu simț de răspundere. Cred că Maratonul Olteniei și alte evenimente similare vor fi un motor important în acest proces. Aștept cu nerăbdare să văd modul în care responsabilitatea socială va transforma afacerile în următorii ani sau modul în care gândim și acționăm.
5. Un mesaj pentru viitoarea generație de participanți la Maratonul Olteniei?
Îi invit să contribuim împreună la o societate responsabilă și sustenabilă, de care să ne bucurăm atât noi, cât și generațiile care urmează. Să trăiască experiențe de neuitat, să învețe din ele și să-i încurajeze și pe ceilalți să o facă. Schimbarea mentalității este cel mai greu lucru și este necesar să o facem dacă vrem să construim împreună un viitor trainic pentru o comunitate și o planetă sănătoasă. Le doresc să fie puternici, perseverenți și ambițioși!