Canalizăm #EnergiePentruBine către bebelușii din secția de neonatologie din Râmnicu Vâlcea

Când ai multă #energiepentrubine, îți dorești să o împarți și cu cei din jur. La Maratonul Olteniei, cultivăm an de an acest obicei iar dorința de mișcare în aer liber se materializează și în donații pentru proiecte de care comunitatea are mare nevoie.

Dotarea cu aparatură performantă pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea reprezintă anul acesta una dintre cele trei cauze sociale sprijinite de #MO2021. Ca în fiecare an, toate sumele adunate din taxele de participare ale concurenților sunt dublate de CEZ România, iar banii ajung la proiecte care schimbă în bine viața oamenilor din Oltenia. Mai multe detalii despre cauzele de anul acesta și cum puteți face donații, găsiți aici:  https://maratonulolteniei.ro/cauze-sociale/

Cum se desfășoară activitatea în secția de neonatologie a celui mai mare spital public din Râmnicu Vâlcea?

Dr. Monica Nicolae: Suntem, în fiecare zi, în linia întâi. În Spitalul Județean se nasc anual peste 2.000 de copii, din Râmnicu Vâlcea și împrejurimi. Suntem o unitate de nivel 2B, ceea ce însemnă că rezolvăm și urgențe de tot felul și chiar și cazuri foarte complicate ce presupun îngrijire la terapie intensivă. Avem 200 de copii prematuri care necesită îngrijiri de specialitate, iar când fiecare minut din viața lor e o luptă pentru supraviețuire doar aparatura performantă ne poate ajuta să îi salvăm. 

Care sunt dotările de care dispuneți acum?

 Dr. Monica Nicolae:  Prin bunăvoința unor ONG-uri, din donații și cu multe eforturi din partea managerului spitalului, secția noastră a fost recent renovată. Avem saloane noi, cu condiții de cazare foarte bune pentru mame și copiii lor. În total sunt 40 de paturi, iar dintre acestea 20 sunt pentru copii prematuri iar 6 sunt alocate pentru terapie intensivă. Cu toate acestea, ca fiecare spital public din țară, facem cu greu față lipsei de personal iar aparatura cu care lucrăm este folosită peste capacitatea ei maximă. Avem un singur ventilator pe care îl folosim încontinuu. În orice clipă acest aparat se poate defecta și, din păcate, nu avem soluții de rezervă, iar acest lucru uneori poate fi fatal. Lucrăm și cu incubatoare pe care le folosim non-stop, însă le avem din 2007, sunt ușor depășite ca și performanță iar din cauza uzurii ele se strică frecvent și au tot timpul nevoie de reparații. Și monitoarele sau pulsoximetrele au peste 10 ani vechime, ecograful îl împrumutăm de la alte secții, nu avem aparat de radiologie deși ne-ar fi foarte necesar și, de multe ori, aceste lucruri ne îngreunează semnificativ munca.

Care sunt nevoile urgente pe care le are acum Secția de Neonatologie?

Dr. Monica Nicolae: La felul în care evoluează tehnologia în medicină, în ziua de azi, nici nu aș ști cu ce să încep. Ideea e că orice aparat nou reprezintă o șansă în plus la viață când ai de gestionat copii care se nasc cântărind nici un kilogram, iar organele lor sunt în miniatură.

Toată aparatura de care dispunem ar trebui constant schimbată pentru că este folosită încontinuu și inevitabil se instaurează uzura. Cea mai mare nevoie în acest moment ar fi de un ventilator cu înaltă frecvență. Plămânul unui prematur este extrem de delicat, iar un astfel de aparat de mare precizie face de multe ori diferența între viață și moarte. Foarte necesare ne-ar fi și vreo 2 sau 3 incubatoare noi. Ele recrează temperatura și condițiile din uterul mamei și, pentru bebelușii care se nasc înainte de termen, acestea reprezintă singura șansă  să nu se oprească din evoluție. Lista poate continua și cu un incubator pentru transport, pentru că ne confruntăm și cu situații grave, care nu sunt de competența noastră și trebuie transferate în alte spitale, însă acest lucru trebuie făcut în condiții de maximă siguranță. Ne sunt necesare și lămpi de fototerapie, un ecograf, un aparat de radiologie, pulsoximetre sau monitoare care să ne semnaleze orice semn de îngrijorare în starea pacienților noștri. Atunci când lucrezi cu bebeluși, e de două ori mai greu să stabilești un diagnostic, pentru că pacienții noștri nu ne pot spune ce îi doare. Desigur, lista de nevoi continuă, însă în acest moment, am fi mai mult decât recunoscători pentru orice formă de ajutor.

Cum vedeți parteneriatul cu Maratonul Olteniei?

Dr. Monica Nicolae: Ne-am bucurat enorm când am auzit că am fost selectați de CEZ România pentru a reprezenta anul acesta una dintre cauzele sociale care vor beneficia de donații din taxele participanților. Maratonul Olteniei este un eveniment emblematic pentru Râmnicu Vâlcea, avem și noi angajați ai spitalului care se antrenează zilele acestea și care participă an de an împreună cu familiiile lor, fie în cursele de alergare, fie pe bicicletă. Este un eveniment mult așteptat în oraș și suntem recunoscători că toată energia acestor oameni va fi canalizată anul acesta și spre cauza noastră. Acești oameni sunt pentru noi niște emisari ai binelui și este extraordinar că această competiție, dincolo de a fi una sportivă este și una de fapte bune.