Împreună dăruim #energiepentrubine
Crucea Roșie Vâlcea va beneficia de echipamente medicale noi pentru serviciul de ambulanță - Maratonul Olteniei 2019
1. Care este legătura pe care o aveți cu comunitatea vâlceană?
Dacă în urmă cu 5 ani în Vâlcea nu se știa de Crucea Roșie, ne mândrim să spunem că, prin activitățile derulate după reluarea activității specifice, nu există localitate în județul nostru unde să nu fi ajuns, fie pentru distribuție de ajutoare, fie pentru derularea instruirilor de prim ajutor, de igienă orală și a mâinilor, fie prin asigurarea primului ajutor la diferite evenimente. Avem tot mai multe solicitări de a veni în mijlocul comunităților, fie pentru demonstrații, fie pentru lecții, fie pentru a marca împreună diferite evenimente.
2. În ce măsură sunteți familiarizați cu impactul evenimentului Maratonul Olteniei la nivel local? Ce părere aveți despre toate inițiativele și realizările pe plan local de până acum (cauzele sociale din anii anteriori)?
Dacă la debutul Maratonului Olteniei, impresiile din partea concetățenilor erau reduse, acum observăm din ce în ce mai multe persoane din comunitate care își doresc să participe la eveniment și chiar să participe la competiție. Nu sunt sportivi, nu sunt împătimiți după astfel de evenimente, dar… a devenit ceva extraordinar să poți face parte din acest eveniment în comunitatea noastră. Rezultatele obținute cu fondurile strânse la Maraton sunt lăudabile iar comunitatea apreciază exemplul oferit de CEZ și își dorește să aibă parte de cât mai multe astfel de evenimente.
3. În ce se va materializa donația/sprijinul de la Maratonului Olteniei & CEZ România și cine vor fi beneficiarii direcți (ce presupune proiectul, cine sunt beneficiarii, care este impactul în comunitate/ care sunt schimbările în bine etc.)?
Materialele și dispozitivele achiziționate prin acest eveniment constituie un ajutor extraordinar pentru filiala noastră. Putem spune că sunteți principalul sprijin al nostru. Vom dota serviciul de ambulanță propriu astfel încât să putem oferi sprijin medical de urgență acolo unde vor fi solicitări din partea comunităților izolate, ale celor ce nu pot ajunge cu ușurință la serviciile publice.
Vom demara campanii de investigare a stării de sănătate în întreg județul Vâlcea. Vom depista din timp probleme de sănătate ale celor din mediul rural și nu numai. Vom sprijini transportul persoanelor cu probleme de sănătate către unitățile spitalicești și, nu în ultimul rând, vom demara serii de instruire a populației (școlare) cu dotarea de care dispunem, astfel încât să putem atinge două obiective mari ce fac parte din planurile de dezvoltare ale filialei noastre: vom atrage copii și tineri către “lumea spitalicească” astfel încât să fie familiarizați cu aparatura specifică și să nu mai aibă o atitudine refractară sau să se sperie atunci când ajung la spital și, poate cel mai important, să îmbrățișeze această meserie.
4. Cum ați descrie în trei cuvinte colaborarea între CEZ România/Maratonul Olteniei cu dvs.?
Nu avem nevoie de 3 cuvinte, ajunge atât: EXTRAORDINARĂ.
5. Cum ar suna un mesaj adresat participanților de la Maratonul Olteniei prin care motivați de ce este important ca aceștia să vă susțină?
Am reclădit Crucea Roșie Vâlcea cu forțe proprii!
Am muncit să putem sprijini zeci de mii de vâlceni!
Ajută-ne și tu să reclădim noi începuturi – serviciul de ambulanță!
Sprijină Crucea Roșie Vâlcea, sprijină sănătatea ta și a celor din jurul tău!