Maratonul Olteniei

Un eveniment sportiv de
Trail Running și MTB Cross-country

susținut de Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo

#10anideMOtivație și fapte bune la Maratonul Olteniei – cauze sociale

#10anideMOtivație și fapte bune la Maratonul Olteniei

Un deceniu. Atât a trecut de când Maratonul Olteniei îmbină motivația și plăcerea pentru practicarea sportului cu grija pentru comunitatea locală.

Cu peste 115 000 euro donați comunității în primele 9 ediții #MO, CEZ România le propune iubitorilor de sport, la an aniversar, să ducă mai departe misiunea celor 3 cauze sociale.

Concurenții MOtivați, Antrenați, Implicați pot dărui #energiepentrubine Fundației Renașterea prin asigurarea de teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități mobile de diagnostic, pot soluționa alertele Narada prin proiectul educațional HartaEdu.ro și pot sprijini Asociația Viitor Plus care și-a propus instalarea de panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producătorii locali din Oltenia.

Înainte de a alege ce faptă bună vă doriți să faceți, vă invităm să cunoașteți îndeaproape cele 3 cauze:

  • Fundația Renașterea pune sănătatea femeilor din mediul rural în echilibru cu posibilitățile de acces la servicii medicale de calitate care există deja în mediul urban, cu scopul de a le aminti acestora să nu-și lase propria sănătate pe ultimul loc în lista lor de priorități.

MOtivația: De peste 20 de ani, misiunea Fundației Renașterea este de a oferi femeilor vulnerabile din punct de vedere geografic, social, cultural și economic mai mult decât informații utile, oferindu-le și posibitatea efectuării de investigații medicale gratuite în cadrul Unității Mobile de Diagnostic pentru prevenirea cancerului de col uterin. Se recomandă ca testul Babeș-Papanicolau să fie repetat anual de orice femeie care și-a început viața sexuală. Recoltarea în vederea testării este minim invazivă.

Este foarte important ca un număr cât mai mare de femei să conștientizeze importanța prevenției, dar și a diagnosticării precoce – care poate reprezenta șansa la viață.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Parteneriatul cu Maratonul Olteniei oferă o șansă imensă femeilor vulnerabile din județul Vâlcea și ne ajută să contribuim la scăderea incidentelor nefaste la nivel național. Ajută și tu Unitatea Mobilă de Diagnostic să pornească în Călătoria Binelui pentru a salva vieți!

  • Prin programul HartaEdu.ro, misiunea organizației Narada a fost încă de la început aceea de a avea o intervenție benefică în educație prin dezvoltarea de inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului și să le ofere copiilor din România un nivel ridicat de educație.

Acțiunile Narada sunt realizate prin intermediul platformei HartaEdu.ro, lansată în toamna anului 2021 și destinată școlilor din comunitățile vulnerabile.

MOtivația: Altfel spus, Narada își propune să ajute unități de învățământ din zone defavorizate să poată deveni autonome, fără intervenția statului sau al autorităților locale.

Până în prezent au fost soluționate, cu sprijin din comunitate și donații de peste 2.155.657 de lei, 148 de alerte educaționale, iar 14.074 elevi au fost ajutați, prin intermediul platformei.

Acestea nu ar fi fost posibile fără susținerea partenerilor din mediul de business, iar colaborarea cu CEZ România, partener unic pentru regiunea Oltenia, reprezintă un ajutor neprețuit pentru rezolvarea alertelor din această zonă.

De ce are Narada nevoie de susținere continuă?

  • 43% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.
  • 1/3 din aceste clădiri au fost construite înainte de anul 1963.
  • Peste 1/4 din școlile din România, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire.
  • În ultimii 10 ani, cel puțin 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi, la ore.

Ce nevoi educaționale sunt în județul Vâlcea?

În momentul de față, în județul Vâlcea există peste 50 de alerte educaționale prin care se caută ajutor, dintr-un total de peste 400 unități de învățământ din județ. Nevoile pornesc de la instrumente de tehnologie (imprimante, laptopuri, tablete etc.), la nevoi de infrastructură, amenajarea unor spații de joacă în curtea școlii, renovarea și dotarea bibliotecilor cu mobilier modern etc. 

„Ne bucură și ne entuziasmează în același timp să fim parteneri cu CEZ în Călătoria Binelui la Maratonul Olteniei. Cei 10 ani de fapte bune ai Maratonului Olteniei ne motivează să continuăm cu misiunea noastră de a moderniza sistemul educațional din România. Unirea forțelor și puterea celor mulți produce schimbare în bine și impact. Suntem recunoscători și mulțumim CEZ România pentru că este un exemplu extraordinar de inspirație și implicare în comunitate”, menționează Raluca Jianu, CEO al Organizaţiei Narada.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Felicitări tuturor participanților și voluntarilor care se implică în această competiție! Sportul practicat pentru cauze sociale înnobilează efortul, sudoarea și dedicarea. Eforturile celor care se implică vor fi pe deplin răsplătite. Până la finalul acestui an, Narada și CEZ au în plan soluționarea mai multor alerte din Oltenia și sperăm și pe viitor să facem o echipă extraordinară împreună pentru copii și pentru accesul liber la educație, neîngrădit de probleme și lipsuri.

  • Asociația Viitor Plus

În acest an, Viitor Plus își propune să instaleze panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producătorii locali din Oltenia. Pentru această cauză, vă invităm să alergați pentru noi la Maratonul Olteniei, la Râmnicu Vâlcea!

MOtivația: În contextul schimbărilor climatice, micii fermieri din zona de sud a României au nevoie de ajutor să facă tranziția la energie verde. Asociația Viitor Plus ajută deja două mici afaceri locale să acceseze ușor energia regenerabilă. Cele două familii își produc și comercializează produsele în comunitate, iar prin montarea de panouri fotovoltaice, impactul generat asupra planetei este unul pozitiv în timp ce micile afaceri se pot dezvolta.

Despre criza climatică se vorbește foarte puțin, însă această ne afectează resursele pe termen lung, așa că și soluțiile trebuie să fie gândite și implementate pentru a ne aduce comunități durabile.

Parteneriatul cu CEZ România și Maratonul Olteniei este despre bucuria de a face sport și de sprijini o cauză socială. Avem grijă întâi de noi și, în același timp, facem bine pentru întreaga comunitate, inspirând cât mai mulți oameni.

Dorim să răspândim mesajele noastre din dragoste pentru natură către cât mai mulți iubitori de sport.

Parteneriatul cu Maratonul Olteniei este esențial pentru a face o schimbare în atitudinea noastră, în conștientizarea problemelor cu care ne confruntăm și găsirea soluțiilor la firul ierbii. Ca să putem alerga cu spor trebuie să avem grijă de locurile care ne oferă atâta bogăție.

Mesaj pentru concurenții #MO2022: Cu cât suntem mai mulți, impactul nostru este mai mare. Ține de fiecare dintre noi să alegem să facem bine, ieșind puțin din zona de confort. Exemplul personal este cel care îi inspiră pe cei din jur, colegi, familie și nu în ultimul rând, comunitatea.

Interviu Alex Ciocan, președinte al Federației Române de Ciclism

 

Știm deja, MOtivaţia joacă un rol esenţial în activitatea psihică şi dezvoltarea personalităţii fiecărui sportiv. Și mai știm că MOtivația conduce la performanțe. Dovadă stau studiile și exemplele marilor sportivi din lumea întreagă.

Un exemplu care confirmă această afirmație este chiar prietenul nostru, Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism, fost ciclist de performanţă, multiplu campion naţional cu nenumărate participări la Tururile României, Greciei, Bulgariei şi Turciei. L-am invitat pe Alex să ne împărtașească ce l-a motivat pe el de-a lungul carieriei sportive și cum își autoevaluează determinarea în acest moment.

 

Care a fost motorul tău de motivație de-a lungul carierei sportive? Și care a fost cel mai mare detractor al motivației? 

A.C: Provenind dintr-o familie de sportivi și crescut mereu printre sportivi, nu a fost deloc greu să găsesc motivație. Mereu îmi găseam idoli, mereu voiam să le calc pe urme, mereu încercăm să ating performațele lor. În plus, am iubit și iubesc acest sport!

 

Ce te-a inspirat/motivat să te urci pe bicicletă într-o zi ploioasă sau într-o zi în care te simțeai obosit/fără chef?

A.C: Simțul datoriei? Și că îmi doream să mă autodepășesc? Probabil asta! Nu este deloc plăcut să ieși pe ploaie, frig sau când îți este somn. Dar trebuie să găsești o parte frumoasă a acestei munci și să uiți de cele urâte.

 

Cât de des mai faci sport în prezent și care este activitatea (sportivă) preferată? 

A.C: Mult mai puțin decât aș dori. De 1-2 ori pe săptămână. Mi-aș dori să reajung la 4-5. Și sper să reușesc 🙂 Activitatea preferată evident că este ciclismul! Dar cu grupul, pentru a putea bârfi :)) o scară de la 1 la 10.  10 bicicletă, 8 alergarea, 6 sala.

 

Care este cel mai mare număr de km parcurși deodată/într-o singură zi/cursă?

A.C: Într-o competiție 250 de km. Într-o zi tot cam atât, dar în mai multe ore 🙂

 

Cât de importantă crezi că este motivația în performanța sportivă?

A.C: Cea mai importantă. Iar aici sportivii români chiar au nevoie de sprijin. Din păcate, cunosc foarte mulți sportivi tineri care, deși sunt talentați și au condiții bune de antrenament, consideră că toate li se cuvin. Le lipsește acea “răutate constructivă”.

 

Dacă ar fi să nominalizezi cel mai determinat/motivat sportiv, la cine te-ai gândi și de ce? Nu trebuie să fie musai un sportiv de performanță.

A.C: De departe Vlad Dascălu, locul 2 mondial în acest moment la mountain-bike! Este un băiat cum nu-și poate imagina cineva. Este de nota 20 din toate punctele de vedere. Chiar și la modestie, deși aici nu ar trebui să fie chiar așa 🙂

 

Ce sfat ai pentru concurenții de la #MO2022 care ajung pentru prima dată pe traseele din Râmnicu Vâlcea? Dar pentru cei de la #MO virtual?

A.C: Celor care chiar vor ajunge la Râmnicu Vâlcea le spun să se bucure de fiecare moment. Vor merge pe un traseu superb și vor fi înconjurați de oameni extrem de faini. Cei care vor participa doar virtual? Dată viitoare să se gândească la cursele fizice… Este păcat să nu pedalezi la Vâlcea. Dar le mulțumim pentru efort și pentru susținere. Suntem cu toții marea echipă #MO. 

#10anideMotivație pentru sport și fapte bune! În 2022 Maratonul Olteniei revine în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, dar și în formă virtuală

550 de locuri pentru participanți Motivați. Antrenați. Implicați.

După o perioadă lungă cu provocări și limite depășite, Maratonul Olteniei revine pentru toți iubitorii de sport și mișcare în aer liber, cu trasee adaptate atât pentru profesioniști, dar mai ales pentru sportivi amatori care fie sunt participanți fideli ai evenimentului, fie vor veni pentru prima dată la linia de start.

 

Înscrierile la Maratonul Olteniei 2022 sunt deschise pe www.maratonulolteniei.ro, pentru patru probe de concurs deja consacrate, în limita a 550 de locuri:

 

  • Cursa MTB Cross Country, cu două variante de traseu: scurt, de 22 km si lung, de 33 km.
  • Cursa Trail Run, cu două variante de traseu: crosul de 12 km și semimaratonul de 22 km.


Mișcare în aer liber oriunde pentru 110 participanți la cursa virtuală

Cum tradițiile bune merită să continue, sportivii care nu vor putea participa la cursele fizice din parcul Zăvoi au posibilitatea de a se înscrie la Maratonul Virtual:

 

  • RUN Challenge 31 zile – 100 km trail run, BIKE Challenge 31 zile – 1000 km MTB realizați în 31 de zile, pentru cei mai MOtivați participanți.
  • Probe tradiționale: RUN 1 zi – 12 km trail, BIKE 1 zi  – 22 km MTB – pentru cei care doresc să facă o faptă bună prin mișcare.

Mai multe detalii despre premii precum și regulamentul, puteți regăsi aici.

 

Cursa pentru persoane cu dizabilități va fi ca de fiecare dată gratuită, în limita celor 20 de locuri disponibile.

 

MOtivație pentru fapte bune – CEZ dublează și donează taxele de participare către 3 cauze sociale din județul Vâlcea

De-a lungul edițiilor am reușit cu fiecare persoană înscrisă la una dintre cursele de alergare sau MTB să fim sprijin pentru cauzele sociale din comunitățile locale. Nici în acest an nu ne lăsăm mai prejos, pentru că sumele colectate din taxa de înscriere vor fi dublate de CEZ și donate către beneficiarii ediției cu numărul 10.

 

Cauzele sociale susținute de această ediție se axează pe cele 4 direcții de responsabilitate socială:

 

  • Sănătate & Wellbeing: teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități de diagnostic mobil, cu sprijinul Fundației Renașterea;
  • Educație & Dezvoltare regională: soluționarea alertelor din Oltenia din HartaEdu, platformă dezvoltată de Narada;
  • Mediu: instalare de panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producători locali din Oltenia, cu sprijinul Asociației Viitor Plus.

Surprize și pentru cei mai mici dintre sportivi: Cursa copiilor revine la Maratonul Olteniei!

Ne întoarcem cu aceeași #energiepentrubine de a sărbători bucuria revederii și de a face mișcare în natură, ca parte dintr-un stil de viață sănătos. Pentru că #MOtivația este cea care ne reunește de 10 ani și ne face să ducem tradiția mai departe, în această ediție readucem cursele copiilor în Parcul Zăvoi pentru cei mai mici sportivi.

 

Noutăți despre Maratonul Olteniei 2022 puteți afla pe pagina de Facebook, acolo unde puteți găsi și recomandări pentru participanți, dar și experiențe din anii anteriori. Pentru mai multe detalii despre înscrieri, taxe de participare, metode de plată sau probe de concurs, accesați www.maratonulolteniei.ro.

 

Informațiile utile de la Maratonului Olteniei sunt disponibile și în propria sa aplicație mobilă! De la notificări, detalii despre curse și până la prezentarea cauzelor sociale, toate vor fi distribuite în aplicație. Aceasta poate fi descărcată din Google Play – http://bit.ly/2MD9S2B sau App Store – https://apple.co/2M0FQq4.

 

Divizia Oameni și Brand

CEZ România

Pictura murală “Ținutul învingătorilor”, semn de recunoștință pentru istoria sportului din Râmnicu Vâlcea

În 2021, ne-am întors învingători în Râmnicu Vâlcea pentru cea de a 9 a ediție a Maratonului Olteniei – o ediție specială care celebrează triumful libertății de mișcare și sportul ca parte dintr-un stil de viață sănătos. În acest an, CEZ România și-a propus să facă lucrurile altfel și să marcheze momentul revenirii Maratonului la Râmnicu Vâlcea după pandemie. Așa s-a născut și ideea de a realiza o pictură murală pe pereții singurului liceu din Râmnicu Vâlcea cu profil sportiv, Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea.

Mesajul principal al muralului este acela că istoria sportului din Râmnicu Vâlcea, capitala Ținutului Maratonului este o moștenire prețioasă pentru generațiile actuale și viitoare.

Artistul Cristian Scutaru, cunoscut pentru operele lui de referință realizate în marile orașe ale țării, semnează și opera “Ținutul Învingătorilor” și explică pe larg conceptul din spatele picturii murale.

Cristian Scutaru: De când mă știu mi-am urmat visele și am crezut în ele, și ca să fiu sincer… am mare încredere și în mine și în forțele proprii. Încă nu știu dacă sunt învingător …Pentru a exista un învingător însemnă că a existat o ‘luptă’, pot considera o luptă cu mine însumi, cu fricile mele, cu dorințele mele și grija de a mă menține cu picioarele pe pământ chiar dacă sunt un visător.

De ce ați ales ca formă artistică de exprimare, pictura murală?

Cristian Scutaru: Pictura murală este una dintre formele de exprimare artistică pe care le folosesc cel mai des. Pictura murala te pune într-un dialog dinamic și direct cu publicul, iar răspunsul îl primești imediat într-un spațiu neconvențional. În general îmi place să transmit mesaje interpretabile sau meditative. Îmi doresc ca privitorul să își pună întrebări, să se gândească puțin când dă ochii cu opera mea, să nu fie ceva narativ și exact.

Care este filosofia din spatele muralului realizat la Râmnicu Vâlcea?

Cristian Scutaru: Muralul “Ținutul Învingătorilor” este un colaj de trăiri și dinamism reprezentat în mai multe forme. Este o îmbinare a multiple activități sportive cu rezultate istorice pentru Râmnicu Vâlcea. Ideea de a creea ceva inedit și mixul dintre sport și istorie a fost destul de provocator și mi-a dat posibilitatea de a explora și de a cunoaște lucruri noi prin tehnică și cercetare. Cea mai mare provocare în realizarea acestui mural a constat în forma suportului destul de neconvențională, care cere dinamism, și tema abordată care este un melanj între sport și istorie.

Care este mesajul pe care îl transmite muralul “Ținutul Învingătorilor”?

Cristian Scutaru: Mesajul este unul de îndemn la sport pentru noi toți dar și de sustinere a sportivilor de performanță care au scris istorie pentru orașul Râmnicu Vâlcea și pentru România. Eu cred sincer că în România oamenii sunt foarte deschiși spre toate formele de artă, dar mai ales spre arta neconvențională. Există un public care vânează astfel de artă stradală dar și oameni care văd o pictură murală pentru prima oara și rămân impresionați.  Eu îmi doresc să transmit emoție prin operele mele. Mă interesează ca oamenii să ridice capul din pământ și să priveasca mai atent în jur. Îmi doresc ca oamenii să fie mai veseli și mai optimiști și să uite puțin de grijile zilnice, să viseze, să mediteze și să își pună întrebări. Muralul “Ținutul Învingătorilor” are un mesaj optimist, despre triumful sportului în viața unui oraș care a produs mulți campioni pentru țara noastră.

Sport, culoare și tradiție în „Ținutul Învingătorilor”: muralul marca #maratonulolteniei deschide porțile celei mai așteptate competiții sportive la Râmnicu Vâlcea

Pasionații de sport revin în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea încărcați cu #energiepentrubine în perioada 28 – 29 august pentru cursele fizice de MTB și alergare. Acestora li se alătură și Învingătorii din cursele virtuale de MTB, alergare și cursa persoanelor în scaune rulante, care se bucură de sport oriunde încă de pe 10 august și pot concura până pe 29 august inclusiv.

Povestea Muralului din Ținutul Învingătorilor:

Ediția din 2021 a Maratonului Olteniei aduce și o surpriză tuturor locuitorilor din Râmnicu Vâlcea, în semn de recunoștință pentru istoria sportului din oraș. Sportul vâlcean va fi celebrat printr-o pictură murală pe pereții Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea. Video-ul realizării muralului poate fi urmărit aici.

“Ne bucurăm să deschidem o nouă ediție a Maratonului Olteniei, cu aceeași #energiepentrubine și poftă de sport. Ne-am inspirat din provocările anului 2020 și din istoria sportului din Râmnicu Vâlcea. Anul acesta oferim pasionaților de sport un format mixt de concurs (curse virtuale și fizce), iar comunității locale din Râmnicu Vâlcea o creație artistică care redă spiritul învingătorilor”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

“Muralul Ținutul Învingătorilor este un colaj de trăiri și dinamism reprezentat în mai multe forme, fiind o îmbinare a multiple activități sportive cu rezultate istorice pentru Râmnicu Vâlcea. Este o pictură murală care prezintă triumful sportului în viața unui oraș care a produs mulți campioni pentru țara noastră și îndeamnă privitorii să facă sport, să își depășească propriile limite, să fie cea mai bună versiune a lor și să se simtă învingători.” – spune Cristian Scutaru, artistul care a realizat Muralul “Ținutul Învingătorilor”.

Învingătorii pasionați de sport se mai pot înscrie aici la cursele virtuale. Parcurgerea distanțelor pentru fiecare cursă trebuie realizată într-o singură sesiune, iar pentru înregistrarea curselor pe care le-au realizat, concurenții vor primi prin e-mail instrucțiunile necesare.

Detaliile pentru transmiterea rezultatelor la maratonul virtual, care trebuie înregistrate până pe 30 august, ora 23:59, pot fi găsite aici.

Învingători prin fapte bune

Pe lângă bucuria de a face mișcare în aer liber, concurenții vor putea să dăruiască #energiepentrubine celor trei cauze sociale din comunitatea locală: construirea unei case de tip familial pentru 12 copii abandonați, cu sprijinul Fundației Alex Tache, renovarea Secției de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea și susținerea programului “Vreau în clasa a 9-a” al Fundației World Vision România. Ca în fiecare an, contravaloarea taxelor de participare va fi dublată de CEZ România și donată acestor proiecte.

Maratonul Olteniei se întoarce Învingător în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea

Primii participanți din Ținutul Învingătorilor vor intra în competiție pe 28 august, în cursa MTB, cu două variante de traseu –  scurt, de 22 km și lung, de 33 km, fiind urmați de participanții la cursa de Trail Run, pe 29 august. Și aici vor fi parcurse două variante de traseu – scurt, de 12 km, respectiv lung, de 22 km.

Cea de a 9-a ediție a Maratonului Olteniei este organizată cu sprijinul SmartAtletic și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cărora li se alătură partenerii Platinum: Adrem și RC Europe, partenerii Silver – ALM POWER GROUP, Ciga Energy, Comranado, ELCO Power Muntenia, Țuca Zbârcea & Asociații, FOREST ELECTRO GRUP 2002, Energotech, Electroalfa, Nibaco, Elco Tg-Jiu, Hervis Sports, Venturo Investment, Fine Business Consulting, Gold Nutrition, IMSATIE DROBETA, NISEMPRA ELECTRO, Inform Lykos; Epure, Eftimie, Lizac și Asociații SCA (susținători); Realitatea TV, Adevărul, Radio Zu (parteneri media) și Antena 3 Vâlcea (partener media local).