Maratonul Olteniei: cele mai importante detalii pe care trebuie să le ai în vedere înainte de marea cursă.

Ne apropiem cu pași repezi de startul celei de-a 9-a ediții a Maratonului Olteniei, powered by CEZ România, competiție de MTB și Trail run ce se va desfășura sâmbătă și duminică, 28-29 august 2021, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. 

Ca să ai o experiență frumoasă și să te bucuri din plin de cursă, îți transmitem aici ultimele noutăți și informații legate de eveniment:

  1. Curse & Program

  2. Măsuri de siguranță specifice în contextul COVID-19

  3. Trasee

  4. Restricții trafic

  5. Surprizele din Parcul Zăvoi

  6. Album foto personalizat

  7. Premii

  8. Rezultate

  9. Cauze caritabile

CURSE & PROGRAM

Programul complet îl gasești pe http://maratonulolteniei.ro/program 

CURSE MTB

●      La proba de MTB, numărul de concurs se va prinde de ghidon, cu soriceii (bridele de plastic) pe care îi vei găsi în kitul de start.

●      Numărul va avea atașat pe spate și cipul unic de cronometrare, pe care te rugăm să nu-l desprinzi decât după ce termini cursa. Nu îndoi/nu acoperi numărul.

●      Nu uita că este obligatorie casca de protectie.

●      Timpul limită este de 4h.

Vineri, 27 august
16:00 – 19:00  –   Triaj/testare participanți MTB
17:00 – 20:00  –   Ridicare kituri de concurs MTB

Sâmbătă, 28 august
06:00 – 07:00  –   Triaj/testare participanți MTB
07:00 – 08:30  –   Ridicare kituri de concurs MTB
09:00                –   Start probe MTB
13:00                –   Limită de timp curse (MTB 22 km, MTB 33 km – 4h)
15:30                –   Festivitatea de premiere

CURSE TRAIL RUN

●      Numărul de alergare se poartă la vedere, în față, și nu la spate, pentru a fi cât mai vizibil de către arbitrii de pe traseu, dar și la finish.

●      Nu îndoi/nu acoperi numărul. Pe spatele numărului este atașat cipul de cronometraj, pe care te rugăm să îl păstrezi până la terminarea cursei.

●      Limita de timp pentru cros 12k este de 2h 30m, iar pentru cursa de 22K este 4h

Sâmbătă, 28 august
16:00 – 18:00  –   Triaj/testare participanți TRAIL RUN
17:00 – 19:00  –   Ridicare kituri de concurs TRAIL RUN

Duminică, 29 august
06:00 – 07:30  –   Triaj/testare participanți TRAIL RUN
07:00 – 08:30  –   Ridicare kituri de concurs TRAIL RUN
09:00                –   Start probe TRAIL RUN
11:30                –   Limită de timp Trail 12K (2h 30m)
13:00                –   Limită de timp Trail 22K (4h)
14:30                –   Festivitatea de premiere

PREDAREA KITURILOR
Pentru evitarea aglomerării la zonele de predare a kiturilor, activitatea de predare va fi organizată în zile diferite, pentru fiecare probă a evenimentului, conform programului afișat pe site-ul oficial.

Pentru a limita contactul și a ridica mai ușor și rapid kitul de participare, te rugăm să vii cu declarația pe propria răspundere, precum și declarația medicală completate și semnate. 

Având în vedere filtrul și declarația medicală, kiturile se vor putea ridica doar personal.

Măsuri de siguranță specifice în contextul COVID-19
La această ediție, mai mult ca oricând trebuie să avem grijă unii de alții și împreună să respectăm regulile de siguranță. Te rugăm să parcurgi măsurile speciale specifice în contextul COVID-19, implementate la Maratonul Olteniei 2021 în link-ul de mai jos.
http://maratonulolteniei.ro/COVID-19

Pentru a putea participa la eveniment, toți participanții (concurenți, voluntari, staff) vor trece printr-un triaj epidemiologic.

Accesul este permis doar prin următoarele metode:

Prezentarea unui Certificat digital european COVID-19
Certificatul poate fi emis prin intermediul platformei oficiale certificat-covid.gov.ro pentru persoanele care:
–  au fost vaccinate cu schemă completă
– au trecut prin boală
– au un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 H

Realizarea unui test rapid la fața locului
Testul este oferit gratuit de către organizatori și este realizat de un operator avizat de Ministerul Sănătății, TUNIC BIOLAB SRL.
După efectuarea triajului prin una din metodele de mai sus, participanții vor primi o brățară colorată care le va permite accesul în zonele de eveniment restricționate, după cum urmează:

●      brățară portocalie – valabilă pentru ziua de sâmbătă:
Va fi primită de persoanele care efectuează testul rapid vineri sau sâmbătă dimineață.

●      brățară albastră – valabilă pentru zilele de sâmbătă și duminică:
Va fi primită de cei care prezintă un certificat digital sau efectuează testul rapid sâmbătă după-amiază sau duminică dimineață.

Pentru lichide va fi obligatoriu ca participanții să-și aducă propriul recipient, la punctele de suport/ alimentare fiind posibilă alimentarea cu lichide din bidoane mai mari, cu ajutorul voluntarilor.

MENȚIONĂM CĂ NU VOR EXISTA PAHARE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ.

TRASEE 

Stare trasee
La acest moment, traseul se prezintă în condiții foarte bune pentru concurs!

Rareori pot apărea mici zone cu noroi, care pot fi ocolite. Pe parcurs veți găsi zone cu pământ uscat și făgașuri, unde trebuie acordată atenție sporită, mai ales la probele de bicicletă.

Suprafața este în cea mai mare parte macadam, pe alocuri zone de nisip sau pietre de râu, atenție la derapaje pe aceste secțiuni.

Pentru concurenții la MTB, atenție sporită la coborârea spre Bogdănești, (începând cu km 11, după punctul de alimentare/hidratare). Coborârea este atractivă, preponderent pe iarbă. Pot fi făgașuri, dâmburi, este o zona cu risc crescut de accidentare! Rugăm toți concurenții să aibă mare atenție pe acest segment deoarece este foarte tentant să se coboare în viteză mare.

Traseele sunt parțial marcate, urmând ca marcajul final să fie finalizat vineri seara.

Sunt folosite același însemne:

– vopsea roz sau portocaliu.Urmați săgețile sau punctele pentru direcționare pe ruta corectă. În bifurcații, marcajul cu “X” înseamnă că nu trebuie să intrați pe acel drum (nu e traseul pe acolo)

– benzile de demarcație/semnalizare cu CEZ/Maratonul Olteniei indică traseul corect.

– În locuri cheie pe traseu vor exista și asistenți de direcționare. Aceștia vă vor indica ruta corectă sau vă vor avertiza la zonele cu grad ridicat de risc de accidentare. Vă rugăm să  să țineți cont de mesajele lor!

Dacă mergeți câteva minute/sute de metri și nu mai observați marcajul, recomandăm întoarcerea în punctul ultimului marcaj și revizuirea traseului.

Urmaț marcajele și nu hărți GPS descărcate de pe net (chiar dacă sunt date de pe sursele Maratonului Olteniei). Pot apărea mici abateri de traseu între GPS și traseul real, orientați-vă doar după marcajul din teren. Pe parcursul curselor vor exista și asistenți de traseu mobili (motociclete/mașini de teren/biciclete).

Detalii suplimentare de ultim moment veți primi la instructajul tehnic dinaintea curselor, la care vă rugăm să fiți prezenți și atenți.[1] 

Traseu MTB

Harta conține zonele în care sunt amplasate punctele de hidratare (apă) și revitalizare (apă, isotonic, fructe), bornele kilometrice și punctele de control. Traseul lung este marcat cu roșu, cel scurt cu verde. Mai multe detalii despre traseu găsești pe paginile dedicate MTB 33 și  MTB 22. 

 

Traseu Trail Run

Harta contine zonele în care sunt amplasate punctele de hidratare (apă) și revitalizare (apă, isotonic, fructe, mâncare solidă), bornele kilometrice și punctele de control. Traseul de semimaraton (22k) este marcat cu portocaliu, iar traseul de cros (10k) cu albastru. Mai multe detalii despre traseul de trail run găsești AICI. 
Pe traseu vor fi voluntari care te vor ghida și te vor încuraja. Te rugăm să respecți instrucțiunile lor!

Restricții trafic
Vor exista anumite restricții de trafic în zilele de competiție. Programul de restricționare a traficului va fi următorul:

●       Splaiului Independenței, pe tronsonul cuprins între Str. Carol I și Str. Știrbei Vodă – sâmbătă, 8:00-16:30 și duminică, 8:00-16:30 – închiderea totală a traficului auto

●       Str. Știrbei Vodă, între Splaiul Independenței și Str. Ioana Radu  – sâmbătă, 9:00-9:15 și duminică, 9:00 –9:15, restricționarea traficului auto pe durata trecerii coloanei de participanți de la Start; ulterior, între 9:15-14:00 (sambătă) și între 9:15-14:00 (duminică),  tranzit pe Str Știrbei Vodă pe aceeași secțiune (Str Ioana Radu-Splaiul Independenței), pe un culoar delimitat cu garduri de protecție pe sensul de mers din partea dreaptă.

Surprizele din Parcul Zăvoi la Maratonul Olteniei

Iată ce ți-am pregătit în parcul Zăvoi, în weekendul evenimentului:

Zona de hidratare și alimentare finish
La zona de alimentare de la finish, anul acesta toți concurenții vor primi un pachet dedicat, ce va conține apă, fructe, baton de la Gold Nutrition.

Zona Pasta party
Niciun eveniment nu este complet fără o mică petrecere! Pasta Party este cea mai aromată zonă a Ținutului Maratonului, în care toți participanții se pot bucura de o porție de mâncare delicioasă. Yummy! Vei putea să ridici porția de paste imediat după finish!

Zona Rezultatelor live
Competiția este constructivă, iar în zona de Live Results poți urmări în timp real rezultatele tuturor participanților! Fingers crossed! Ele vor fi disponibile atât online, pe site-ul oficial, dar și la fața locului, amplasată în apropierea zonei de ridicare kituri.

Zona garderobă
Nu trebuie să îți faci griji pentru lucrurile tale personale, în Zona Garderobă poți să îți depozitezi lucrurile. În plus, mai poți lăsa aici toate grijile și emoțiile dinaintea cursei!

Zona de Recovery
În această zonă vei putea să îți faci revenirea după cursă. Vei avea alături un instructor specializat pentru a te ajuta să te recuperezi cât mai bine și rapid.

ALBUM FOTO PERSONALIZAT
Împreună cu CEZ România ți-am pregătit o surpriză prin care să marchezi participarea ta la Maratonul Olteniei! Vei avea propriul album foto cu participarea la competiție, pe care să îl împărtășești cu prietenii, familia, colegii. Acum ai și mai multe motive să zâmbești pe traseu și la finish!

Galeria foto va fi disponibilă pe http://www.maratonulolteniei.ro/foto.

Pentru a accesa fotografiile, sunt necesari următorii pași:

1. Participați 🙂 și purtați numărul de concurs la vedere (atât la bicicletă, cât și la alergare) – să nu fie îndoit, mototolit, acoperit

2. Intrați pe www.maratonulolteniei.ro/foto și introduceți numărul de concurs *

3. Se va deschide albumul foto personal și veți putea alege singuri fotografiile pe care să le descărcați și/sau să le postați pe pagina de facebook.

Mențiune importantă: fotografiile vor fi disponibile în albumele personale în aproximativ 48 h după concurs.

PREMII
La open se vor oferi premii în bani (exclusiv prin transfer bancar), iar la categoriile de vârstă trofee și premii în produse și/sau vouchere valorice. În cazul în care nu se întrunesc minim 10 participanți pentru fiecare categorie de vârstă, organizatorul poate decide comasarea acelei categorii cu o altă categorie (inferioară/superioară).

Detalii complete despre premii găsești pe adresa: https://maratonulolteniei.ro/premii/

REZULTATE
Rezultatele se vor afișa în timp real pe site. Imediat ce vei trece linia de finish, vei figura în lista de rezultate, vei putea vedea timpul obținut și locul ocupat în clasament.
Tot de aici o să îți poți descărca și diploma electronică de participare începând cu ziua de luni, după eveniment.
Pentru rezultate accesează http://www.maratonulolteniei.ro/rezultate-2021.

Cauze caritabile
Intrăm în cursă cu un titlu deja câștigat, acela de învingători prin fapte bune.

Și anul acesta taxele de participare vor fi dublate de CEZ România și donate către 3 parteneri:

Fundația Alex Tache

Secția de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea
World Vision România

Sprijin pentru construirea unei case de tip familial, echipamente moderne pentru Secția de Neonatologie și burse pentru copiii din mediul rural. Sunt factorii motivaționali de la START.

Poți aduce și mai multe schimbări în bine, promovând cauza aleasă pe platforma Galantom.ro.

Bunătatea ta este energia noastră. Îți mulțumim!

Mai multe detalii pe https://maratonulolteniei.ro/cauze-sociale/

Leave a Comment