Forest Electro Grup 2002, partener Silver la Maratonul Olteniei

Apreciem foarte mult toată comunitatea business care sprijină Maratonul Olteniei. Din această comunitate face parte și Forest Electro Grup 2002, care aderă la misiunea noastră de a face bine și vine pe Tărâmul Învingătorilor din Râmnicu Vâlcea anul acesta.

Forest Electro Grup 2002 este un jucător local important pe piața lucrărilor de instalații electrice din județul Argeș. Înființată în anul 2002, compania are în portofoliu execuții de lucrări de instalații electrice de joasă, medie și înaltă tensiune, instalații de curenți slabi și automatizări.

Încă din primii ani de activitate, Forest Electro Grup 2002 s-a implicat în numeroase proiecte de dezvoltare a instalațiilor de energie din județul Argeș, devenind un actor de renume în sectorul energiei electrice.

Anul acesta, Ținutul Maratonului din Râmnicu Vâlcea se va transforma în Ținutul Învingătorilor, în cadrul unui eveniment în care vom sărbători plăcerea de a face mișcare în aer liber și fapte bune prin donații. Cum s-ar traduce în filosofia companiei dvs. conceptul “învingătorului“?

A reuşi… este visul oricărui antreprenor, iar a reuşi pe o piață concurențială este echivalent cu a învinge…

La Forest Electro Grup, toți suntem o echipă de învingători. Credem că secretul unui învingător stă în puterea acestuia de a nu se da bătut niciodată, chiar și atunci când întâmpină momente grele. Un învingător, pentru noi, este persoana care dă mereu tot ce are mai bun și nu uită să susțină și oamenii din jurul său. Astfel, în Ținutul Învingătorilor din Râmnicu Vâlcea, vom face mișcare și îi vom ajuta pe aceia din jurul nostru care au nevoie de susținere.

Ca orice companie, am pornit în această călătorie a antreprenoriatului cu dorința de a reuși, iar până la a fi învingători pe o piață concurențială, nu ne-am oprit până când nu am ajuns acolo unde ne doream.

Cum definiți parteneriatul cu Maratonul Olteniei?

Ne bucurăm şi suntem onoraţi că s-a creat acest parteneriat, cu atât mai mult pentru că suntem adepții unui stil de viață sănătos, întreținut prin mișcare și reconectare cu natura. Scopul Maratonului este elementul care ne-a convins că vrem să susținem această inițiativă frumoasă: Maratonul Olteniei aduce în cele două zile de eveniment oameni care văd în mișcare o oportunitate de a face fapte bune prin donații.

Parteneriatul acesta înseamnă foarte mult pentru noi și ne dorim să fim un aliat activ și de încredere pentru cauzele aduse în joc.

Credem că faptele bune aduc oamenii împreună, iar noi ne bucurăm să fim împreună cu echipa Grupului CEZ din România și toți sportivii care participă la Maraton. Responsabilitatea socială, dorința de a ajuta și plăcerea de a face mișcare sunt elementele care definesc acest parteneriat. 

Cum vi se pare conceptul acestui eveniment, prin care încurajăm practicarea sporturilor în aer liber, și în paralel, scopul Maratonului Olteniei este unul caritabil prin donarea sumelor strânse din taxele de participare și dublate de CEZ România?

Conceptul din spatele Maratonului Olteniei este unul demn de apreciat și de susținut. În primul rând, mișcarea și menținerea unui stil de viață sănătos ar trebui să fie cruciale pentru fiecare dintre noi. În România, 6 din 10 adulți au probleme de greutate, iar acesta este un lucru îngrijorător, căci sănătatea unui procent foarte mare de populație adultă este pusă în pericol. Maratonul este un moment foarte bun pentru a aduce în prim-plan importanța mișcării în aer liber pentru un stil de viață sănătos.

În al doilea rând, faptul că Maratonul are și o componentă caritabilă dublată de CEZ este, poate, cel mai curajos rezultat pe care Grupul putea să îl adopte. Când oamenii care vor să facă fapte bune se strâng împreună, succesul este aproape garantat. Dar când efortul lor este susținut puternic de o întreprindere așa de mare, succesul este sigur. 

Care ar fi mesajul dvs. de încurajare pentru toți participanții la Maratonul Olteniei de anul acesta?

Îi încurajăm pe participanți ca atunci când vor face mișcare în cadrul Maratonului, să nu uite de ce o fac. O fac pentru sănătatea lor, o fac pentru cei pe care îi susțin și o fac pentru întregul scop al Maratonului – acela de a fi alături, prin sport, de cei care au nevoie de sprijinul nostru.

Anul acesta suntem destui ca să facem diferența, iar de anul viitor sperăm să fim și mai mulți pentru ca Ținutul Învingătorilor să fie, în continuare, un ținut al faptelor bune!

Leave a Comment