Inform Lykos, în cursa pentru fapte bune, la Maratonul Olteniei

În Ținutul Învingătorilor intră în fiecare an, noi doritori de mișcare în aer liber și de fapte bune. Și anul acesta echipa Inform Lykos s-a alăturat proiectului cu mult entuziasm. Compania este un actor important în sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor și se implică activ în misiunea Maratonului Olteniei, aceea de a face bine, prin sport.

Inform Lykos a fost fondată în 1897, este listată pe Bursa din Atena încă din anul 1994 și oferă produse și servicii pentru gestionarea sigură a documentelor și informațiilor, inovând în transformarea digitală a întreprinderilor și organizațiilor prin furnizarea de soluții extrem de specializate. Compania susține un număr de 520 de angajați în Grecia, România și Albania și are o poziție de lider pe piețele Europei Centrale și de Est din sectorul public și privat.

Anul acesta, Ținutul Maratonului din Râmnicu Vâlcea se va transforma în Ținutul Învingătorilor, în cadrul unui eveniment în care vom sărbători plăcerea de a face mișcare în aer liber și fapte bune prin donații. Cum s-ar traduce în filosofia companiei dvs. conceptul “învingătorului“?

Reprezentant Inform Lykos: Pentru Inform Lykos, conceptul ”învingătorului” înseamnă a ne afla în fruntea industriei de tehnologie a informației și comunicațiilor, oferind clienților noștri soluții de ultimă oră care fac o diferență reală în afacerile lor. De asemenea, pe lângă o poziție de top, credem și că felul de a gândi și a acționa ne ajută să fim învingători. Le insuflăm tuturor oamenilor din companie că pentru a fi învingători, trebuie să muncim împreună pentru un ideal comun. Astfel, punem accent pe capacitatea fiecăruia dintre noi de a se raporta la companie ca la o mare echipă, în care fiecare rol jucat este foarte important.  

Cum definiți parteneriatul cu Maratonul Olteniei?

Reprezentant Inform Lykos: Pentru noi, acest parteneriat are o mare însemnătate fiindcă este bazat pe încredere, CEZ Romania fiind unul dintre cei mai importanți clienți ai noștri și cu care avem o colaborare plină de pasiune și dedicare. Astfel, ne bucurăm că putem să ne arătăm sprijinul pentru cauzele susținute de acest eveniment.

Cum vi se pare conceptul acestui eveniment, prin care încurajăm practicarea sporturilor în aer liber, și în paralel, scopul Maratonului Olteniei care este unul caritabil, prin donarea sumelor strânse din taxele de participare și dublate de CEZ România?

Reprezentant Inform Lykos: Credem cu tărie în creșterea afacerilor într-un mod sustenabil, prin respectul acordat mediului înconjurător și societății. În acest fel, faptul că la Maratonul Olteniei  se promovează mișcarea pentru un stil de viață sănătos și, în același timp, și pentru a face fapte bune, ne determină să fim foarte apropiați de misiunea evenimentului.

De altfel, privim cu respect decizia CEZ România de a dubla sumele donate la această competiție. Este un gest demn de apreciat care subliniază capacitatea companiei de a se implica financiar în comunitățile care au nevoie de suport.

Cum a fost experiența pentru angajații companiei dvs. care au participat până acum la Maratonul Olteniei?

Reprezentant Inform Lykos: Angajații noștri au fost bucuroși să participe la acest eveniment sportiv și caritabil organizat de fiecare dată, în condiții excelente. De asemenea, cu toții așteaptă ediția de anul acesta, fie că participă fizic sau online, pentru că le oferă oportunitatea să se implice în mod activ, prin sport, în procesul de a face fapte bune.      

Care ar fi mesajul dvs. de încurajare pentru toți participanții la Maratonul Olteniei de anul acesta?

Reprezentant Inform Lykos: Încurajăm toți participanții Maratonului Olteniei să aibă încredere în ei și să dea tot ce au mai bun în cursele la care participă. Fac mișcare pentru sănătatea lor și pentru toți cei sunt sprijiniți prin intermediul evenimentului. Le urăm mult succes în cursele la care vor participa – pentru noi, toți sunt învingători!

Leave a Comment